iSense Solutions
DATEPUBLICE

Utilizează cele mai recente informații, actualizări ale cercetărilor și perspective ale experților pentru a naviga mai ușor prin peisajul dinamic al pieței actuale.

Studiu iSense Solutions: GPeC în ultimul an peste jumătate dintre românii cu acces la internet au realizat cumpărături online cel puțin o dată pe lună

București, 29 mai – Conform unui studiu realizat de către GPeC și iSense Solutions, 53% dintre românii cu acces la internet, adică aproape 6 milioane de utilizatori, au realizat în ultimul an cumpărături online cel puțin o dată pe lună, cu o creștere de 9% față de aceeași perioadă din 2016-2017. De asemenea, în ultimele 12 luni cumpărăturile online au devenit mai populare pentru categorii noi de clienți, cea mai mare creștere, de la 36% la 51%, fiind înregistrată pentru segmentul de vârstă de 45-54 ani.

Cu toate acestea, deși apetitul românilor ce optează pentru a face cumpărături online a crescut, în medie aceștia apelează tot la magazinele online cu care sunt obișnuiți. Astfel, ca și în perioada 2016-2017 românii au vizitat în medie câte 9 magazine, cu o frecvență de 3-4 ori pe săptămână.

Principalele motive ale achizițiilor online rămân aceleași, printre ele numărându-se timpul redus, posibilitatea de a compara prețurile de la diferite magazine și o varietate tot mai mare a produselor pe care le pot comanda din mediul online.

Pentru cei ce nu sunt încă adepții cumpărăturilor online, conform cercetării realizate de GPeC și iSense Solutions, 65% dintre respondenții studiului au menționat că nu au încredere în faptul că produsele prezentate pe site-uri corespund, de fapt, realității. 58% dintre români aleg să facă cumpărături din magazinele fizice pentru a putea alege și testa pe loc produsele pe care și le doresc, iar 46% dintre respondenți se tem de o eventuală fraudă atunci când fac cumpărături online.

Piața de eCommerce din România crește semnificativ în fiecare an, chiar dacă nu vorbim încă o piață matură în comparație cu alte țări, dar care are un potențial uriaș. Magazinele online românești trebuie să țină pasul cu doleanțele clienților tot mai selectivi: aceștia își doresc procese de livrare cât mai rapide, încredere reală arătată de alți cumpărători și, bineînțeles, prețuri competitive – potrivit studiului realizat de GPeC și iSense Solutions, menționează Andrei Radu, Fondator și CEO GPeC.

Ce s-a vândut cel mai bine în ultimele 12 luni

În continuare, produsele electronice și electrocasnicele, articolele vestimentare și accesoriile fashion, calculatoarele și laptopurile, cât și produsele cosmetice și farmaceutice ocupă primele locuri în preferințele cumpărătorilor online. Categorii ce au atras cel mai mare număr de clienți noi sunt fashion, cu o creștere de la 80% în 2017 la 86% în 2018, urmată de serviciile de turism și hoteliere, cu o medie de la 70% la 77%, și cărți, de la 67% la 72%.

33836558 10156357553217954 4137201336057856000 n

92% dintre cumpărătorii online au achiziționat în ultimele 12 luni articole electrocasnice și electronice, cheltuind aproximativ 1.098 lei. 86% dintre români au cheltuit 833 lei pentru achiziția de articole vestimentare și accesorii tip fashion, în timp ce 83% dintre aceștia au alocat puțin peste 1.000 lei pe an pentru laptopuri și calculatoare. 81% dintre români au alocat în medie 807 lei pentru achiziția de produse cosmetice și farmaceutice, iar 77% dintre aceștia au optat pentru sejururi și călătorii, cu o medie de 787 lei pe an.

În ultimele 12 luni, cele mai importante achiziții online au fost pentru serviciile hoteliere (1.305 lei), electronice și electrocasnice (1.098 lei), mobilă și decorațiuni interioare (833 lei) sau articole pentru mașini (807 lei). Față de 2016-2017, suma anuală medie cheltuită înregistrează creșteri de aproximativ de 5-7% pentru fiecare categorie. Cele mai mari creșteri se regăsesc în categoriile de Telecomunicații, Bilete de transport auto, tren sau avion și Home & Deco cu medii de creștere de 10, 12 și respectiv 16%.

33943540 10156357554512954 5819862131268386816 n

De ce cumpără românii online?

Principalele motive pentru care românii aleg să cumpere online se păstrează și în 2018, diferențele față de datele înregistrate în perioada 2016-2017 fiind relativ de mici. Astfel, 70% dintre respondenții studiului aleg un magazin online pentru a economisi timp, iar 50% dintre români preferă shopping-ul online pentru varietatea mare de produse găsite și posibilitatea de a compara ușor ofertele de la diferite magazine. De asemenea, 48% dintre cumpărătorii online cred că prețurile sunt mai accesibile în mediul online, în timp ce 46% dintre aceștia spun că și-au găsit produsul dorit doar pe internet. Comoditatea achizițiilor online este un alt criteriu important pentru 40% dintre respondenți.

Atunci când aleg să achiziționeze un produs de pe un anumit site, principalele criterii de evaluare sunt: prețul, încrederea pe care o oferă magazinului online, timpul de livrare, calitatea informațiilor prezentate pe site și ușurința procesului de cumpărare.

Plata online cu cardul, în creștere

Și în 2018, 76% dintre români aleg să plătească în numerar la primirea coletului, raportul fiind constant cu cel din 2016-2017, respectiv 78% dintre respondenți. Se remarcă însă o creștere de 5 puncte procentuale în plățile realizate cu cardul, de la 50% la 55% în prezent.

În ceea ce privește plata online, lipsa încrederii în oferirea datelor de pe card este în continuare principalul motiv pentru care românii aleg să plătească numerar, 70% în 2018 față de 65% în 2017. Alte motive enunțate de respondenții studiului sunt teama de a nu fi fraudați (47%) și perioada lungă în care și-ar recupera banii în cazul unei eventuale fraude (35%).

eCommerce și GDPR

85% dintre respondenții studiului au declarat că sunt familiarizați cu conceptul de GDPR și cu ce reglementări aduce acesta. Mai mult, 76% dintre respondenții studiului au declarat că sunt deschiși să își realizeze un cont în cadrul unui magazin online și după data de 25 mai, un procent la fel de mare declarând că vor rămâne, în continuare, abonați la newsletterele primite de la magazinele pe care le vizitează.

Cercetarea a fost realizată în luna mai 2018 pe un eșantion reprezentativ urban format din 914 respondenți selectați din panelul online researchromania.ro, persoane cu vârstă peste 18 ani, utilizatori de internet. Inițiatorii proiectului sunt GPeC, cel mai mare eveniment de eCommerce din Europa de Sud-Est, și compania de cercetare iSense Solutions The Modern Consumer Company.

Pentru mai multe informații asupra cercetării, puteți vizita site-ul www.gpec.ro sau www.isensesolutions.ro.


Despre GPeC

GPeC este cel mai important eveniment de eCommerce și reprezintă cea mai mare comunitate a magazinelor online din România. Cu o tradiție de 13 ani, GPeC este mixul perfect de conferințe, workshopuri, expo, cursuri intensive, statistici, comunitate și, mai ales, Competiția Magazinelor Online, cu rolul precis de a contribui la dezvoltarea pieței regionale de eCommerce.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing și comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 13 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

GPeC 2018 este un eveniment powered by FAN Courier

Gold Partner: VTEX

Brought to you by: Orange

Partener al Competiției Magazinelor Online GPeC: Carrefour

Recommended Payment Processor Partner: Netopia Payments

Hosting Oficial GPeC: Hosterion

Eveniment sus?inut de: ALTEX, Bringo, Credius, DHL, DPD Romnia, DWF, eMAG Marketplace, Frisbo, GLS, GTS, Mastercard, New Black, RTB House, Sephora

Cu sprijinul: adLemonade, 2Performant, Blugento, Business Club, Canopy, CasaDeTraduceri, ContentSpeed, ECOMpedia, enRose, GoMag, Infinity Trophy, Netlogiq, Omniconvert, Presta.ro, TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Epic Comfort by: Mobexpert

Radioul Oficial: Kiss FM

Limousine Service: City Limo

Official car: Alfa Romeo

Parteneri media principali: Business Review, Wall-Street & ecomTEAM

Mândri să fim susținuți de:

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, ARMO, Business24, Business Days, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presa, ECOMJOBS, Ecommerce News, E-Commerce Poland, edusa, Femei in Afaceri, FNTM, HRB Trends, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager.ro, MarketingFocus, NewEditionNews, Romania Pozitiva, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, StartupCafe, SundayPR, TechCafe, Ziare.com, Ziua de Constanta

Bloggeri oficiali:Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auras Mihai Geambasu, Claudia Tocila, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Dan Pandrea, Elena Ciric, George Hari Popescu, Ionut Bunescu, Luminita Balaban, Marius Ovidiu Calugaru, Madalin Blidaru, Olivian Breda, Robert Katai, Sabina Cornovac, Stil Masculin

 

 

[1] Conform datelor oferite de INS (Institutul Național de Statistică), la finalul anului 2017 peste 11 milioane de români au acces la internet.

Studiu iSense Solutions: Perspectiva emigrării-planurile și motivațiile românilor

Aproximativ 95% dintre românii din mediul urban cunosc cel puțin o persoană care s-a stabilit temporar sau permanent într-o altă țară, în timp ce 21% intenționează să emigreze, la rândul lor, în străinătate, în următorii 2 ani, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions.

Cei mai mulți români (63%) au prieteni în străinătate, 54% au cunoștințe, 53% – rude, 30% colegi de muncă și 13% copii stabiliți în alte țări. Principalele țări în care românii au prieteni, rude etc. sunt Marea Britanie (59%), Italia (55%), Germania (47%), Spania (46%) și Franța sau Statele Unite ale Americii (30%).

Emigrarea este un subiect care a pătruns adânc în conștiința românilor. Dincolo de motivațiile concrete ce stau la baza deciziei lor, este firesc ca aceștia să fie atrași de perspectiva emigrării atunci când au rude și prieteni stabiliți în străinătate. Chiar dacă intenția de a emigra nu se concretizează întotdeauna, ne indică o nemulțumire generalizată la nivelul populației, dorința de a trăi mai bine, precum și disponibilitatea de a lua viața de la început într-un loc nou. Privind, însă, jumătatea plină a paharului, este impresionant că mulți dintre românii care vor să emigreze au de gând să se întoarcă în țară peste câțiva ani, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner, iSense Solutions.

De perspectiva emigrării sunt atrași într-o proporție mai mare tinerii. Astfel, 37% dintre românii de 18-23 de ani și 27% dintre cei de 24-38 de ani, versus 21% din total, intenționează să se stabilească temporar sau permanent în străinătate, în următoarele 24 de luni.

Dintre cei care intenționează să emigreze în următoarele 24 de luni, 52% spun că nu au încă un plan, 42% și-au găsit deja un job în altă țară, iar 12% se vor muta pentru a-și continua studiile în străinătate. Cei mai mulți vor să emigreze în Marea Britanie (34%), Germania (15%), Franța (14%), Italia (14%) și SUA (13%), destinațiile suprapunându-se, în parte, cu țările în care românii au cunoștințe. Dintre cei care intenționează să se mute într-o altă țară, 48% au în plan să plece în mai puțin de 12 luni, în timp ce 52% spun că o vor face în următoarele 13-24 luni.

În schimb, doar 4% dintre cei care intenționează să emigreze spun că nu vor să se mai întoarcă în țară. Cei mai mulți (47%) sunt încă nehotărâți, în timp ce 42% doresc să se întoarcă în România în mai puțin de 5 ani. Tinerii cu vârste între 18-24 de ani au o perspectivă ușor diferită asupra întoarcerii în țară: își doresc într-o proporție mai mare decât ceilalți români să se stabilească permanent în străinătate (8%), dar tot într-o proporție mai mare decât ceilalți au de gând să se întoarcă în România în mai puțin de 5 ani (69%).

Principalele motive pentru care românii vor să emigreze sunt dorința de a câștiga mai mulți bani (37%) și climatul politic al României (37%), urmate îndeaproape de climatul economic (36%), sistemul medical (32%), dar și de faptul că țările în care doresc să se mute ar fi mai civilizate decât România (30%). Topul motivelor diferă, ușor, pentru generațiile mai tinere. În cazul tinerilor de 18-23 de ani, la dorința de a câștiga mai mulți bani (46%) se adaugă dorința de a trăi experiența plecării într-o altă țară (37%), dar și sistemul educațional din România (29%). De asemenea, și românii de 24-38 de ani emigrează pentru că vor să câștige mai mulți bani (51%), dar în decizia lor contează foarte mult și climatul economic al României (41%), precum și gradul mai ridicat de civilizație al țării în care intenționează să plece (39%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 500 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani din mediul urban din România. Grad de eroare =/-4,38% la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Studiu Bitdefender & iSense Solutions: 1 din 4 locuințe din mediul urban este smart. Televizoarele inteligente, cele mai folosite

smart home 3096219 960 720

Circa 28% dintre locuințele din România de la oraș au cel puțin patru dispozitive inteligente conectate la internet, arată un studiu Bitdefender.

Dispozitivele inteligente deținute de familiile intervievate sunt atât cele tradiționale de tipul laptop, tabletă, telefon, PC, cât și de generație nouă, precum televizoare smart, ceasuri inteligente, termostate wireless, camere web, sisteme de acces în locuință, console de jocuri, frigidere, mașini de spălat și aparate de aer condiționat conectate la internet, întrerupătoare și instalații de iluminat, prize sau senzori de mișcare.

Televizorul smart este prezent în una din trei locuințe de la oraș, fiind cel mai răspândit dispozitiv după smartphone, laptop și tabletă, dar și cel mai intens folosit dispozitiv conectat, chiar mai des decât terminale tradiționale desktop, camere de supraveghere a bebelușilor și ceasuri inteligente.

Read more

Bitdefender lansează Bitdefender BOX în România: Primul produs din lume care protejează dispozitivele conectate de atacuri cibernetice

bitdefender box 2

Bitdefender a lansat pe piața locală Bitdefender BOX, dispozitivul revoluționar care protejează de amenințări informatice toate dispozitivele conectate din locuință.

Dezvoltat și fabricat în România

Bitdefender BOX, produs ajuns acum la cea de-a doua generație, este dezvoltat integral de echipa de cercetare și dezvoltare din România. Producția acestuia a început în toamna anului trecut în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner.

Produsul este deja disponibil la vânzare în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania și Franța, urmând a fi lansat și în Japonia.

Read more

În urma unui studiu realizat de iSense Solutions Lidl face o mutare neprevăzută și elimină din ofertă un produs destinat consumului alimentar

Lidl România a eliminat din ofertă ouăle provenite de la găinile crescute în baterii, oferind acum ouă care provin de la găini crescute în hale, la sol, în sistem free range și în sistem ecologic (categoriile 2, 1 și 0), anunță un comunicat al companiei.

Ouăle provenite de la găini crescute în baterii au fost eliminate și din rețetele produselor achiziționate de la furnizori români, care au în componența lor ouă, precizează comunicatul.

Conform unui studiu național despre gradul de informare a românilor cu privire la cifrele înscrise pe ouăle din comerț, doar 25% dintre români citesc întotdeauna cifrele care sunt însemnate pe ouăle din magazine și doar 39% asociază cifrele cu modalitatea în care au fost crescute găinile de la care provin. Cea mai mare parte a românilor le asociază cu termenul de valabilitate (66%) sau cu data la care au fost produse (41%). În realitate, există 4 categorii de ouă și doar doi din 10 români le cunosc pe toate.

lidl Read more

Contact

Contactați-ne acum

Contactați-ne astăzi pentru o consultație personalizată și descoperiți cum vă putem ajuta să vă atingeți obiectivele.

Hai să discutăm despre afacerea ta

Contactează-ne astăzi pentru o consultație personalizată – hai să explorăm cum îți putem susține obiectivele.

Sună acum

Spune-ne despre nevoile tale de cercetare

Instrumentele noastre inovatoare de cercetare oferă perspective clare și strategii adaptate nevoilor tale.

Solicită o analiză

Hai să construim strategia ta de marketing

Creăm strategii de marketing personalizate, concepute pentru a genera implicare și rezultate reale.

Solicită o strategie

Înțelege-ți mai bine consumatorii

Vom descoperi informații esențiale și te vom ajuta să optimizezi performanța pe toate planurile.

Vezi cum te putem ajuta

TEL: +40 773 835 659

Contact