București, 8 aprilie 2015: Oul este unul dintre cele mai importante alimente ale românilor, întrucât 93% dintre persoanele din mediul urban le consumă, potrivit unui studiu realizat de compania iSense Solutions. Mai mult decât atât, 83% dintre aceștia consumă ouă de cel puțin 2-3 ori în fiecare săptămână.
Indiferent de modul de preparare, românii preferă să mănânce ouă la micul dejun, însă acestea sunt consumate și la prânz, la cină, la pachet la școală sau la serviciu sau ca gustare între mese.
Atunci când cumpără ouă, cei mai mulți români (94%) își doresc ca acestea să fie proaspete, însă alte criterii pe care le iau în considerare sunt raportul calitate-preț (87%), originea cât mai naturală (să provină de la găini hrănite natural – 85%) și gustul cât mai asemănător cu cel al ouălor de țară (84%).
Potrivit studiului, cea mai apreciată marcă de ouă de către bucureșteni este Familia Toneli, aproape jumătate dintre aceștia (48%) consumând aceste ouă în ultimele 12 luni.
Pentru bucureșteni, care sunt de obicei și mai atenți decât restul românilor la calitatea produselor, brandul care a reușit să răspundă cel mai bine preferințelor consumatorilor (produse proaspete, raport bun calitate-preț, origine naturală și gust ca la țară) este Familia Toneli: 1 din 2 bucureșteni o consumă, iar 27% sunt loiali acestei mărci (consumă cel mai des această marcă). Aceste rezultate sunt impresionante, ținând cont că vorbim despre o piață pe care nu ne-am aștepta, în mod normal, ca marca să fie atât de importantă, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.000 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing și comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu o vastă experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.